Zilele trecute, un bărbat de 40 de ani din Pecineaga, Constanța, a fost arestat preventiv după ce își violase în repetate rânduri fiica. Cazul tulburător al copilei de 15 ani a ieșit la lumină după ce mama ei a mers la Poliție să-l denunțe pe bărbat.
Constantin A. din localitatea Pecineaga, judeţul Constanţa, a fost arestat pentru comiterea infracţiunii de viol. Poliţia l-a reţinut pentru 24 de ore pe data de 13 septembrie, iar pe 16 septembrie instanța de judecată a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Calvarul fetiței a început la 11 ani, atunci când bărbatul a agresat-o sexual prima dată. La acel moment, tatăl i-a spus că așa se desfășoară relațiile normale între tați și fiicele lor. De frică, copila a ascuns ani la rând faptul că e terorizată de părinte, potrivit informațiilor din anchetă, obținute de GÂNDUL.RO.
Când copila avea 13 ani, tatăl a văzut-o în brațele unui bărbat de 21 de ani. Atunci bărbatul, gelos, a mers la Poliție și l-a reclamat pe tânărul respectiv, motivând că băiatul ar fi întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră.
La distanță de aproape doi ani de acel episod, când fata împlinise deja vârsta de 15 ani, în familie a izbucnit un scandal între mama și tatăl ei. Bărbatul considera că el este capul familiei și de aici întregul scandal. Sătulă de certuri, femeia a luat-o pe adolescentă și au plecat într-o localitate din județul Călărași, acolo unde locuiește actualul iubit al fetei.
La scurt timp, tatăl a sunat-o pe mama fetei să se întoarcă acasă. Femeia a acceptat, în schimb, adolescenta a refuzat să revină în familie, mărturisându-i femeii că tatăl o viola în mod constant. Întoarsă în Pecineaga, femeia a anunțat Poliția., iar bărbatul a fost ridicat de oamenii legii și audiat.
Surse judiciare au declarat pentru GÂNDUL.ro că bărbatul și-a recunoscut fapta cu nonșalantă, însă doar parțial. Acesta le-a mărturisit polițiștilor că a violat-o în momentul în care a aflat de tânărul de 21 de ani.
După o serie de cercetări, adevărul a ieșit la suprafață. Potrivit unui certificat medico-legal, adolescenta și-a pierdut virginitatea cu mult timp înainte de vârsta de 13 ani. Fata le-a mărturist oamenilor legii că tatăl a obligat-o să întrețină relațiile sexuale cu el, spunându-i, încă de la 11 ani, că ”așa fac tăticii normali cu fetițele lor”.
Pe 19 septembrie, Constantin A. ,carestat preventiv pentru viol, a cerut să fie pus în libertate. Solicitarea bărbatului a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă.